Am fost intrebati de multe ori cum alegem camerele pe care le jucam si pentru care scriem reviewuri. Principalul criteriu sunt recomandarile altor jucatori si operatori de camere; daca primim o recomandare buna de la cineva de incredere, atunci cu siguranta vom merge sa vedem despre ce este vorba.
Am primit o asemenea recomandare pentru camera The Last Adventure of Indiana Jones. De fiecare data cand vizitam o firma noua avem mici retineri, pentru ca nu stii niciodata ce gasesti; insa in cazul acestei camere, am gasit exact ce ne doream si chiar mai mult: decoruri lucrate cu mare atentie, puzzleuri si efecte speciale foarte tari, surprize, o echipa de pasionati de escape rooms la receptie si o experienta foarte distractiva. Sa vedem despre ce este vorba.
Poveste
Jocul este inspirat din povestea clasica a lui Indiana Jones. Eroul cu acelasi nume, fiind plecat în căutarea celui mai dorit artefact, Sfântului Graal, a dispărut de ceva timp fără că nimeni să ştie dacă mai trăieşte sau nu. După căutări îndelungate şi urmând harta din jurnalul sau, tu si echipa ta găsiţi templul în care Indiana a fost văzut intrând. Desigur, tempul include numeroase capcane si enigme.
Atmosfera si design
Atmosfera este bine realizata. Camera este una din acea categorie de camere mai noi in care fiecare element de decor si fiecare detaliu sunt lucrate manual. S-a dus vremea mobilei de la Ikea si cartilor din biblioteca bunicii.
In cazul Indiana Jones atentia la detaliu contribuie mult la atmosfera. Nimic nu este generic in aceasta camera si totul este gandit sa contribuie la atmosfera: desenele de pe pereti, obiectele si instalatiile din camera, decoruri, etc.
Fundalul sonor este relativ discret si este adaptat fiecarei etape de joc; ne-ar fi placut o coloana sonora mai dinamica, insa probabil ar fi stricat din atmosfera templului.
Un alt lucru pe care l-am remarcat la cateva camere mai noi sunt efectele speciale care apar in diverse etape de joc; ne referim la efecte sonore, lumini si alte elemente care te tin in priza si fac experienta mai distractiva.
Unul din efectele speciale, inspirat in mod direct din povestea Indiana Jones, este absolut spectaculos si o premiera pentru jocurile escape room din Romania. Nu va spunem despre ce este vorba, dar reactia noastra a fost “Wow, asta e pe bune?”.
Joc si puzzleuri
Decorurile camerei Indiana Jones nu au doar scop ornamental, ci toate fac parte din puzzleuri foarte elaborate si distractive. In aceasta camera nimeni nu va sta degeaba si niciun jucator nu se va plictisi, existand numeroase posibilitati de lucru in echipa si puzzleuri variate de descoperit si rezolvat.
Camera este puternic tehnologizata, dar tehnologia se afla “behind the scenes”, facand lucrurile sa se intample fara a strica atmosfera unui templu.
Desi este marketata ca fiind dificila, nu va speriati. Noi am spune ca nivelul de dificultate este mediu spre ridicat. De altfel, acest joc dureaza pana la 75 de minute, ceva mai mult fata de jocurile clasicele de o ora, asa ca veti avea suficient timp de joc.
Ne-au placut foarte mult cateva puzzleuri din camera. Unul din ele este absolut genial ca realizare si precizie, am ramas absolut impresionati. Multe din puzzleuri sunt interactive si distractive, jocul ofera numeroasa surprize, iar toata experienta a fost foarte fun.
Logistica pentru jucatori
Escape Arena are sediul in Soseaua Panduri Nr. 26. Locatia nu este ultracentrala, dar usor accesibila, intr-o zona linistita. Merita sa ajungeti pana acolo.
Alte informatii si observatii
Pentru informatii suplimentare despre aceasta camera viziteaza pagina de prezentare pe escapecentral.ro sau siteul oficial Escape Arena. Aceasta este singura camera a lor, insa din receptie au amenajat intrarile pentru inca doua camere ce vor fi lansate pana la sfarsitul anului; dupa experienta din Indiana Jones si dupa cum arata aceste intrari, vrem de pe acum sa jucam acele camere.
Concluzii
The Last Adventure of Indiana Jones ne-a oferit o experienta escape room foarte buna, cu toate ingredientele necesare: decoruri si atmosfera, puzzleuri ingenioase, inovatii, efecte speciale si multa distractie. Una din cele mai bune camere jucate in ultima vreme, v-o recomandam cu caldura.
alexandra
Dupa ce am jucat camera si am citit acest review, singurul lucru pe care nu inteleg este nota. Daca intr-adevar camera e atat de buna (si din ce am vazut si am si auzit de peste tot, chiar este), cum de are doar 9.5 si nu a trecut direct pe primul loc in top?
admin
9,5 este o nota foarte mare in topul nostru – a doua cea mai mare nota la acest moment. Asta inseamna ca este una din cele mai bune camere pe care le-am jucat, foarte aproape de cea mai buna care deocamdata ramane Leonardo da Vinci. Asteptam cu interes urmatoarele camere de la Escape Arena. Au inceput foarte bine, au posibilitatea sa se auto-depaseasca
alexandra
Inteleg ca voua va place f tare Leonardo Da Vinci. Nimic de comentat, insa in momentul in care un site incepe sa acorde note pentru ceva, ideal ar fi sa si aiba un algoritm, o metoda in baza careia sa acorde aceste note. Si normal si transparent ar fi sa spuna si cum ajunge la acele note.
De ex: camera X a obtinut nota cutare pe baza unei medii intre decor (care a obtinuta nota cutare), puzzle-uri (cu nota cutare), efecte speciale, game master etc.
Altfel poate fi o parere pur subiectiva si in acest caz cel mai fair ar fi sa puneti un disclaimer mare cu “ce ne place noua si punct”.
Ce nu pareti voi sa intelegeti este ca, fiind momentan singurul site f vizibil care face asa ceva, ati devenit un fel de ghid pentru jucatori.
Daca va asumati asta, atunci cred ca trebuie sa remediati urmatoarele aspecte:
1. Sa explicati DE CE dati o nota si cum ajungeti la ea.
2. Sa va asigurati ca mergeti macar la o camera de la toate escape-urile din oras (nu de alta, dar omitand de peste un an anumiti operatori, riscati (fara voie, sper) sa le afectati mult afacerile si sa nu aveti un top foarte accurate – pentru ca nu dispuneti de toate informatiile.
Daca nu va asumati asta, normal ar fi sa aveti un disclaimer, o nota de inceput, ceva, orice care sa explice faptul ca site-ul vostru reflecta niste pareri pur personale, ca nu ati vizitat toate camerele, ca notele sunt subiective, bazate pe gusturi proprii, etc.
admin
Nu e simplu sa scrii reviewuri, intotdeauna vor fi pareri de toate felurile. Am scris de la inceput pe site ca publicam parerile noastre despre camerele vizitate si nu altceva Linkul e chiar in descrierea siteului de pe homepage, vezi ultima intrebare – http://escapecentral.ro/?p=1373. Intre noi fie vorba, orice review este o opinie; cei care cred altceva au impresia ca sunt foarte mari specialisti si trebuie sa explice si celorlalti de ce trebuie procedat doar cum cred ei
Explicatia unei note consta in reviewul scris pentru acea camera. Nu ne propunem o abordare mecanica a notelor, ca medie a unor note la mai multe capitole, pentru ca o experienta de joc este mai mult decat suma unor elemente separate (puzzleuri, atmosfera, ingeniozitate, etc). Conteaza cum se “leaga” acel joc si care a fost experienta generala. Cand mergi la un film poti da note pentru regie, imagine, jocul actorilor, scenariu, etc, dar rezultatul final este modul cum se leaga toate acestea in produsul final, nu doar suma lor. De acord cu punctul 2, dar nu avem suficient timp. Speram ca in toamna/iarna sa avem mai mult timp si sa acoperim mai multi operatori.
Am putea dezbate la nesfarsit pe aceste teme, dar trebuie sa ne oprim aici pentru ca nici pentru asta nu avem suficient timp Dar tinem cont de toate sugestiile constructive primite chiar daca rezultatele nu se vad pe loc!
Andrei
E o camera f buna Da Vinci dar nu poti sa spui ca o camera deschisă acum 1 an si 6 luni e in continuare cea mai buna de pe piața…fiecare e subiectiv dar as vrea sa stiu de ce e mai buna Da Vinci, chiar sunt curios ce v-a plăcut atat de mult? Ar trebui sa o revizitați, pentru ca pe măsura ce trece timpul imaginea unei camerei se distorsionează si iti aduci aminte ca e mai wow decat e in realitate…
admin
Ai dreptate, Andrei, asta e o intrebare foarte buna: care e nivelul de comparabilitate intre camerele mai noi si camerele mai vechi? Nu exista un raspuns simplu. In Leonardo da Vinci experienta de joc a fost foarte dinamica, au contribuit mult coloana sonora (foarte dinamica, se adapta in functie de joc), modul de realizare a decorurilor (foarte autentice), unele puzzleuri care ne-au surprins; totul s-a legat foarte bine, parca eram in propriul film.
Greu de spus cum ar fi experienta acum. Nu ne propunem sa revizitam vreo camera, cred ca experienta ar fi destul de banala pentru ca am sti ce ne asteapta (si nici nu avem timpul necesar pentru a vizita toate camerele noi pe care am vrea sa le vedem). Poate vom mai face la un moment dat un refresh pe top cu mici ajustari la note, pentru o comparabilitate mai buna. Sa vedem.
Cand am facut review la Leonardo da Vinci, cred ca era era la 0,2 – 0,3 puncte de urmatoarea clasata. Acum sunt multe camere care s-au apropiat. Presimt ca in viitorul apropiat vom vedea camere cu note si mai mari in top
Alex
Salut,
Camera este underrated, am fost in Leonardo si in Indiana la o zi diferenta, fara nici o indoiala Indiana nu se compara, este mult mai bine realizata din toate punctele de vedere.
Elena
Ma uit des pe site-ul vostru pentru a vedea ce camere noi apar si citesc review-urile voastre pentru a vedea daca o camera merita vizitata sau nu. Am jucat toate camerele din topul vostru si pot spune ca in mare parte sunt de acord cu notele acordate dar cu aceasta nota nu pot sa fiu de acord. Din punctul meu de vedere camera Indiana Jones este peste tot ce exista in bucuresti la ora actuala. Este mult mai buna decat Da Vinci si clar peste toate camerele de 9.5 pentru ca are totul: un decor fenomenal, puzzle-uri inteligente si efecte speciale scoase dintr-un platou de filmare ca sa nu mai vorbim despre baietii fenomenali de la receptie care te fac sa te simti ca acasa. Este pacat ca creatorii acestei camere nu primesc mai multa apreciere din partea voastra si ca nu ati pus camera macar la acelasi nivel cu Da Vinci. Se vede ca acesti baieti au investit mult timp si o caruta de bani si daca voi review-eri de camere nu ii apreciati atunci nici alti creatori nu vor fi impulsionati sa investeasca in camere astfel scazand nivelul camerelor noi.
admin
Ne-a placut foarte mult aceasta camera, are a doua cea mai mare nota pe siteul nostru si am apreciat-o in reviewul nostru. Asteptam cu nerabdare celelalte camere ce vor fi lansate de ei!
Raluca Tudoroiu
Excelenta camera! Nota 11!
Mihaela
Pana la Mines of Moria, The Last Adventure of Indiana Jones era pentru mine cea mai buna camera din Bucuresti. Actiunea devine din ce in ce mai interesanta pe masura ce inaintezi, iar efectele speciale sunt un plus la toata povestea. Decorul, munca depusa pentru aducerea cat mai aproape de elementele din film fac The Last Adventure of I.J o inovatie pe piata romaneasca de escape-uri. Personalul este extrem de amabil si de prietenos.
Desi ati situat-o la categoria medie, eu o vad totusi o camera destul de dificila, dar inteleg ca ati luat in calcul si timpul limita.
Florescu
WOOOW !!! Scenariul, jocurile puzzle şi efectele speciale iti creeaza impresia ca esti in mijlocul actiunii filmului Indiana Jones.
Merita din plin toata experienta. 10+
Radu
“The Last Adventure of Indiana Jones” este, cel putin pentru mine, cea mai buna camera pe care am jucat-o din Bucuresti, cu “Leonardo Da Vinci” pe locul doi. Are un “gameplay” foarte clean, fara posibilitatea de a te incurca sau a pierde timp confundand indicii definite neclar sau greu de vazut. Decor-ul este wow!! Puzzle-urile sunt originale, inteligente si atmosfera cu lumini si sunete si alte surprize este, in opinia mea, mai dinamica decat la alte camere unde nu se intampla brusc lucruri in camera… Eu unul, imediat dupa ce am iesit, am pus mana si mi-am contactat personal toti prietenii care joaca escape rooms si i-am trimis de urgenta la Indiana Jones.
Ca un minus, ca si la alte camere tehnologizate, nu toate tehnologiile au mers din prima si minim de 2 ori a trebuit sa incercam o data si inca o data si inca o data o secventa pana cand s-a produs efectul, desi faceam corect ce faceam. De exemplu si la “Dr. Connolly’s Clinic” ne-am lovit de problema cu tehnologia desi tot restul camerei era superb; apropo, “Dr. Connolly’s Clinic” este o camera de recomandat daca va plac camerele tehnologizate.
Ana
O camera foarte buna!
Nu am simtit cum a trecut timpul. Ne-am distrat foarte tare si abia asteptam The Hobbit!!
Oana
Tot timpul petrecut în camera (56 de minute) am fost uimita si fara cuvinte.
Puzzleuri atipice, atmosfera super, game master awesome, ne-a introdus in povestea jocului perfect. Definitely one of the best rooms in Bucharest.